joi, 14 aprilie 2011

Legenda florii de Nu mă uita

Când bunul Dumnezeu dădu viaţă florilor, tot florăretul stătea voios şi se uita la picioruşele subţirele, pe care totuşi se ţinea atît de bine. Apoi florile priviră frunzişurile lor verzi, atît de gingaşe şi atît de împodobitoare şi şi le legănau încet în răcoarea dimineţii, ca pe nişte aripi uşurele.
Cea mai mare bucurie le făcu însă coroniţa mîndră, pe care o aşezase Dumnezeu în capul fiecărei flori; unele aveau cunună albă, altele albastră, altele roşie sau galbenă. În cele din urmă, fiecare floare capătă şi un nume şi i se hotărî şi locul unde să crească şi să înflorească totdeauna.
Atunci florile se împrăştiară care încotro şi se bucurau foarte de rochiţele lor mîndre, colorate şi de numele pe care îl căpătaseră. Unele se duseră în grădină sau în luncă; altele se aşezară pe cîmp.
Multe se adînciră în pădure ori se urcară pe dealuri şi pe înălţimile munţilor. Aşa fiecare floare îşi alese un locuşor potrivit; şi acolo înflorea voioasă, sub razele calde ale soarelui.
Numai o floricea mărunţică şi gingaşă, cu petalele albastre ca cerul, stătea tristă la marginea unei ape şi plîngea, fiindcă îşi uitase numele.
Pe înserate, cînd Domnul trecu peste văi şi dealuri, pentru a vedea cum le mai merge florilor, ajunse şi la locul lîngă care se tînguia floricica albăstrie.
- De ce plîngi ? - o întrebă Ziditorul-Lumii.
Floricica povesti cît de bucuroasă era de rochiţa ei frumoasă dar că s-a jucat cu undele apei şi şi-a uitat numele. Dumnezeu îi spuse:
- Floricico, de ce n-ai venit la mine ? Ca să nu mai uiţi nici de mine, nici numele tău, să-ţi zici de acum încolo „nu-mă-uita”.
Şi aşa a rămas.

Dumnezeu, plecă mai departe zicând: “Va veni un timp, când mâna omenească nici te va mai sădi, nici te va mai culege şi oamenii te vor călca în picioare, precum vor călca peste inimile lor, fără a-şi mai aduce aminte că ceea ce odată s-a iubit nu trebuie a se uita şi ura va ţine loc mare în viaţa omului şi mă vor uita şi pe mine, căci omul va fi cel dintâi, care va aduce pe pământ ura, crima şi uitarea şi capăt la toate va fi moartea.”

 

marți, 12 aprilie 2011

De aproape 16 ani, sculptorul olandez Theo Jansen creează animale cinetice.
Jansen îți numește sculpturile cinetice strandbeests și spune că reprezintă noi forme de viață de vreme ce acestea sunt capabile să se deplaseze singure, hrănindu-se cu vântul plajelor.
Strandbeests sunt confecționate în întregime din tuburi din plastic, iar Jansen speră că, în viitor, acestea vor ajunge să traiască în turme, pe cont propriu.(sursa theo-jansen-si-animalele-sale-cinetice http://webcultura.ro/theo-jansen-si-animalele-sale-cinetice/#p-0)

luni, 11 aprilie 2011


Citate în care cred…

“Cel care ţi-a făcut un rău nu te va uita niciodată”(proverb englez)
“Când nu mai eşti copil ai murit de mult”(Brîncuşi)
“Lacrimile sunt necesare pentru a păstra limpede curcubeul credinţei”(Sursa necunoscută)
“Nimeni nu-şi poate da seama cât de mult valorează el pentru altul, dar îşi dă seama cât valorează altul pentru el”(Dumitru Stăniloaie)
Maica Teresa:
             Avem nevoie de linişte ca să putem atinge suflete.
            Noi credem că ceea ce facem noi e doar o picătura în ocean. Dar oceanul ar fi mai mic fără acest strop.
            Dumnezeu nu-ţi cere să reuşeşti, El vrea doar să încerci din tot sufletul
           Am descoperit paradoxul că, dacă  iubeşti până când doare, acolo nu există durere, ci şi mai multă dragoste.
            Foamea de dragoste este mult mai greu hrănita decât foamea de paine.
            Cu cât avem mai puţin, cu atât dăm mai mult. Pare absurd, dar aceasta este logica dragostei.
Învaţă de la toate
Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui,
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci,
Învaţă de la toate, că toate-ţi sânt surori,
Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea s-o cunoşti,
Învaţă de la stele că ceru-i numai oşti.
Învaţă de la greieri – când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş cu ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!
(Traian Dorz)

Un nume, un destin?

Se poate oare un nume să decidă un destin ? Oare faptul că te-ai născut într-o religie sau alta poate influenţa sau determina comportamentul tău în credintă?De ce  există o pondere atât de mare de oameni care pur şi simplu catalogheaza după religie pe cel de lângă ? Dacă nu ar fi ştiut ce confesiune este l-ar mai fi defavorizat sau catalogat în vreun fel? Cu siguranţă nu…Sunt atâtea întrebări cu care mă lupt …oare numai eu văd lucrurile aşa? ,e cât se poate de evident că nimeni nu este perfect, de ce ar fi o religie perfectă iar alta imperfectă…când şi acestea au fost tot de oameni fondate care suntem prin natura noastră supuşi greşelii . Întrebările mele vizavi de aceste lucruri probabil au o îndelungă înşiruire de gânduri si confuzie apropo de credinţele oamenilor… cât despre mine ,eu nu am o religie eu cred că există Dumnezeu iar asta nu e definit într un nume ; ortodox ,catolic ,baptist sau oricare altul, nimeni şi   nimic nu mi poate lua credinţa, nu un nume în ceea ce priveşte viziunea mea asupra Lui cel puţin nu unul formal, îmi va direcţiona mie comportamentul… Voia Lui va fi aceeaşi mereu iar dorinţa mea va fi să o împlinesc atât cât pot căci Maica Teresa spunea  “Dumnezeu nu-ţi cere să reuşeşti, El vrea doar să încerci din tot sufletul” 

Eu...


 Poate e cel mai comun mod în startul unui lucru …a spune câte ceva despre tine însă totodată cel mai greu .Aş prefera să nu spun nimic, ci să-şi dea seama fiecare cine sunt,cum sunt  unde ma îndrept şi mai ales de ce scriu, hmm … asta pot răspunde …ma eliberează ,uneori sunt literele in loc de lacrimi…
 Oamenii  au orizonturi diferite aşadar automat mă vor percepe fiecare în mod diferit,acest lucru  al cunoaşterii e aşa relativ...
Cine eu sunt în trei valori:
  • Credinţă
  • Afectivitate
  • Echilibru